Masoneria pe intelesul nostru by Obama!!!


Masoneria pe intelesul nostru
Locul unde poti citi despre masonerie , unde ai putea intalni un mason si unde nu te vei pliktisi
Obama şi legăturile sale cu organizaţii francmasonice secrete
media: 5.00 din 4 voturi
În august 2007, Zbigniew Brzezinski, o eminenţă a politicii americane contemporane, aprecia că Obama ar putea deveni viitorul preşedinte al Americii. El a spus atunci despre tânărul şi neexperimentatul senator de culoare Obama următoarele cuvinte: “Obama este în mod clar mult mai eficient. El are simţul a ceea ce este relevant din punct de vedere istoric şi de el are nevoie SUA în lume”.
Dar cine este acest Brzezinski şi interesele cui reprezintă el? Profesor la Universitatea Columbia, autorul a câtorva cărţi de geostrategie politică, Brzezinski a fost consilierul de probleme de securitate al preşedintelui Jimmy Carter începând cu anul 1976. Dar ceea e e şi mai interesant, e că acest personaj politic american a fost fondatorul, alături de magnatul Rockfeller, a Centrului de Relaţii Externe (Council on Foreign Relations – CFR), un organism foarte influent în politica americană.
Ceea ce este şi mai interesant e faptul că soţia lui Obama, Michelle Obama, este membră în consiliul director al aceleiaşi organizaţii CFR, filiala Chicago. Oare o simplă coincidenţă că Obama este legat de acest CFR? Dar cum acţionează această organizaţie?
În deceniile anilor 1950 şi 60, cu tot secretul conspirator al CFR-ului, publicul, care era mai puţin timp decât acum, după treizeci de ani de continuă spălare a creierului, începuse să ridice întrebări cu privire la activităţile CFR-ului. În special, începuse să observe că producătorul american suferă din punct de vedere economic. Ca un mijloc de diversiune, David Rockefeller a înfiinţat în 23 şi 24 iulie 1972 Comisia Trilaterală – în care francmasonul Bill Clinton este şi el membru. Cei opt delegaţi din partea Statelor Unite care au participat la şedinţa de înfiinţare a Comisiei Trilaterale în castelul lui Rockefeller sunt membri ai CFR-ului. Scopul declarat al acestei comisii este, după spusele ei, “cooperarea trilaterală strânsă pentru a menţine pacea, a administra economia globului, a promova renovarea economică, a diminua sărăcia mondială, permiţând astfel evoluţia paşnică şi liniştită a sistemului mondial global” . Cele trei “laturi” sunt America, Europa Occidentală şi Japonia. Prin aceasta comisie de “dezvoltare economică şi comercială” s-a urmărit ca mare parte din averea poporului american să treacă în mâinile bogătaşilor japonezi şi arabi şi aceasta fără să se ascundă naţionalitatea noilor stăpâni ai pământului şi bogăţiilor Americii, astfel încât, dacă muncitorul american se vede pauperizat, să dea vina pe şeicul arab sau pe magnatul japonez şi nu pe bancheri ca Rockefeller şi stăpânii lor din umbră.
Arabii, care nu s-au putut niciodată înţelege între ei în trecut, în ciuda religiei lor comune, dintr-odată au căzut de acord în 1973 când au impus embargoul petrolului, pe care companiile americane îl extrăgeau şi rafinau din teritoriul ţărilor arabe. Prinţii şi şeicii nu aveau nimic de făcut decât să împartă venitul cu Rockefeller şi asociaţii lui pentru ca să se îmbogăţească. Cea mai mare parte din venit s-a întors în America, unde câţiva şeici arabi au devenit vicepreşedinţi ai megabancilor americane şi europene. Apoi, tot această criză petroliferă creată artificial a sporit bogăţia Japoniei, ale cărei maşini, lăudate în cor de mass-media pentru că consuma puţin, au alungat de pe piaţa americană maşinile americane, distrugând industria grea americană şi făcând şomeri milioane de americani. O mare parte din acest profit din nou s-a reîntors în America (şi în Europa) unde magnaţii japonezi au cumpărat suprafeţe mari de pământ şi industrii întregi. Astfel, embargoul petrolului arab a servit de minune planurilor de a săraci creatorii şi purtătorii civilizaţiei creştine occidentale şi a instaura guvernul francmasonic mondial, pregătit prin conceptul de “interdependenta economică mondială” de către Comisia Trilaterală.
În realitate, petrolul arab nu este nici pe departe atât de necesar cum este făcut cetăţeanul de rând să creadă, căci în Statele Unite se afla zăcăminte mari de petrol. Guvernul american interzice însă exploatarea lor pe motiv ca “s-ar distruge mediul înconjurător”. Când scopul este ruinarea şi aservirea muncitorului american, mediul înconjurător este protejat cu străşnicie de către guvern; când scopul este ruinarea şi aservirea fermierului american, mediul înconjurător este distrus cu mare zel de către acelaşi guvern, care impune folosirea celor mai nocive şi mortale insecticide şi îngrăşăminte chimice, a căror toxicitate este aşa de gravă încât efectul lor distrugător va dură multe secole. Dar ce contează că frumoasa natura a Americii va fi transformată în deşert mort – câtă vreme elita francmasonică bancară internaţională îşi va vedea visul cu ochii; nu vor mai există decât ei şi imensa gloata de sclavi din imensele cazărmi urbane asemeni acelor pe care le construia Nicolae Ceauşescu pe vremea când dărâma satele României.
Cel care a scris Carta Comisiei Trilaterale şi care a fost primul director al acestei comisii (1973 – 1976) a fost Zbigniev Brzezinski, Consilierul preşedintelui Carter în ceea ce priveşte problemele de securitate naţională. Ca şi colaboratorii lui de la Clubul de la Roma, şi el doreşte să construiască societatea după principiile lui Karl Marx. Comisia Trilaterală francmasonică are 325 membri: 98 din America, 146 din Europa şi 81 din Japonia. Fiecare mare corporaţie din Japonia este reprezentată cu cel puţin un director. Aproape toţi reprezentanţii francezi sunt masoni în loja Grand Orient.
Metodele de lucru ale Comisiei Trilaterale, ca şi ale francmasoneriei în general, includ printre alte mijloace satanice, asasinatul politic sau măcelul în masă, dacă le este util. Dar asasinatul reprezentantului Larry McDonald (deghizat prin lovirea “accidentală” a unui avion întreg), care, în ciuda conspiraţiei francmasonice guvernamentale şi a conspiraţiei tăcerii în mass-media, începuse să dezvăluie în public activitatea Comisiei Trilaterale între 1981 şi 1983, a provocat o reacţie de indignare în rândul populaţiei. La 15 decembrie 1987 senatorul Jesse Helms a făcut o trecere în revistă a situaţiei politice din Statele Unite ale Americii, şi a încheiat cu următoarele cuvinte: “…aceste organizaţii oculte lucrează de comun acord cu stăpânii din Kremlin ca să creeze ceea ce ei numesc “Noua Ordine Mondială”. Organizaţii particulare precum: Consiliul pentru Relaţii Externe, Institutul Regal de Afaceri Internaţionale, Comisia Trilaterală, Conferinţa de la Darmouth, Institutul Aspen pentru Studii Umanistice, Institutul Atlantic şi grupul francmasonic Bilderberg diseminează şi coordonează planurile pentru această nouă ordine mondială în cercuri puternice comerciale, financiare, academice şi oficiale… acest amalgam amorf de bogăţie şi legături sociale a căror putere rezidă în faptul că ei (francmasonii) au pus stăpânire pe sistemul nostru financiar şi pe o mare parte din sectorul industrial. Principalul lor instrument de control asupra economiei şi finanţelor americane este Federal Reserve System… Oricine poate vedea cum (bancherii de pe) Wall Street controlează Departamentul de Stat şi Agenţia Centrală de Investigaţii… Punctul de vedere al puterii instaurate de francmasoni se cheamă azi globalism… După punctul de vedere globalist, statele naţionale şi graniţele naţionale nu au nici o valoare. Filozofia şi principiile politice sunt pur şi simplu relative. Chiar constituţiile sunt doar vorbe goale în faţa celor care au puterea. Libertatea sau tirania nu sunt nici bune, nici rele în sine şi nu sunt luate în considerare. Conform acestui punct de vedere, activitatea forţelor internaţionale financiare şi industriale trebuie orientată spre realizarea acestei unice lumi globale, având ca punct principal contopirea Uniunii Sovietice cu Statele Unite ale Americii… Tot ceea ce contează în ochii lor este să stoarcă profituri maxime printr-o practica descrisă ca fiind capitalism financiar, un sistem care se bazează pe două lucruri: îndatorare şi monopol. Acesta nu este un adevărat capitalism. E calea concentrării economice şi a sclaviei politice”.
Comisia Trilaterală a fost cel mai bine descrisă de Senatorul Barry Goldwater: “Ceea ce intenţionează trilateraliştii să facă în realitate este crearea unei supraputeri economice mondiale deasupra guvernelor politice ale statelor naţionale afectate. Ca administratori şi creatori ai sistemului, ei vor stăpâni lumea”. Cine-şi închipuie că vorbele despre stăpânirea lumii sunt vorbe goale, se înşeală. Stăpânirea lumii de către un grup dedicat puterii banului, lipsit de naţionalitate şi loial doar lui însuşi înseamnă pentru ceilalţi lagăre de concentrare, viaţa de mizerie, degradare fizică şi psihică şi genocid după bunul plac al elitei. Comisia Trilaterală cuprinde Statele Unite, Europa şi Japonia pentru că acestea produc două treimi din producţia mondială de bunuri şi pot absorbi restul lumii în sferele lor. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială sunt braţe ale acestei comisii, care formulează planuri pe 20-30 de ani înainte. În 1972, planul Comisiei Trilaterale era de a scădea nivelul de trai al claselor de jos şi de mijloc, de a spori autoritatea preşedintelui, de a consolida cooperarea dintre guvern şi sectorul particular, făurind planuri economice, un control guvernamental mai sever asupra presei şi dezarmarea muncitorilor. Henry Kissinger a devenit în 1977 membru în Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale şi şef al Consiliului Internaţional al Băncii Chase-Manhattan a lui Rockefeller, pe a cărui moşie a fost fondată Comisia Trilaterală în 1972. Fondurile pentru salariaţii şi activităţile Comisiei Trilaterale au fost donate de cei care profită de pe urma activităţilor ei: Rockefeller şi cumnatul său Franklin (director la CFR între 1953-1971), David Packard de la Hewlett Packard, şi o serie de megaindustrii şi fundaţii ca Ford, Lilly, Kettering, fraţii Rockefeller, Thyssen, General Motors, Sears, Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-cola, Times (publicaţii), CBS (televiziune), Wells-Fargo (bănci).
În 1991, la una din conferinţele secrete ale grupului Bilderberg din Germania, David Rockefeller a mulţumit ziarelor de largă circulaţie din Statele Unite, Washington Post, The New York Times, şi Time că timp de 40 de ani au păstrat secretul asupra a ceea ce face această organizaţie. David Rockefeller a fost un foarte activ agent al Comisiei Trilaterale în ultimii 40 de ani. În 1964 s-a întâlnit cu Nikita Hruşciov şi după 4 luni acesta a fost schimbat. În 1973 s-a întrunit cu 27 şefi de stat inclusiv ai Uniunii Sovietice şi Chinei comuniste. În 1974 l-a vizitat Papa Paul VI, după care enciclica papala chema la amalgamarea popoarelor. În 1976, premierul australian Malcolm Fraser a venit să se întâlnească cu preşedintele Statelor Unite, dar înainte de aceasta s-a întâlnit cu David Rockefeller. În 1989 acesta l-a vizitat pe Gorbaciov şi a oferit Uniunii Sovietice intrarea în Fondul Monetar Internaţional (International Monetary Fund, IMF) şi în Banca Mondială; apoi s-a dus în Polonia.
Dar în 1980 Comisia Trilaterală francmasonica a hotărât că nu mai este util Carter ca preşedinte. Lui Ronald Reagan, ne-membru al Comisiei Trilaterale, i s-a permis să câştige în mod spectacular alegerile, deşi declarase că “interesele (Comisiei Trilaterale) sunt angajate de partea bancherilor internaţionali şi-a companiilor multinaţionale” şi nu e de părere că se cuvine ca un anumit grup de interese să ocupe posturile cheie în stat – deci nu va numi membrii Comisiei Trilaterale în posturi cheie. Dar pe cine-a recomandat Reagan în posturile cheie după alegeri? Dintre cele 59 de numiri ale lui Reagan, 28 erau membri în CFR, 10 în grupul Bilderberg şi 10 în Comisia Trilaterală, iar vicepreşedintele pe care şi l-a ales, George Bush, ulterior preşedinte, este membru atât în CFR cât şi în Comisia Trilaterală. În administraţia Reagan au înflorit 64 de membri ai CFR-ului, 6 ai Comisiei Trilaterale, 6 ai ambelor şi 5 foşti trilaterişti.
La alegerile din 1992, poporului american i s-a permis să vadă trei candidaţi la preşedinţie: democratul francmason Bill Clinton, republicanul George Bush şi independentul Ross Perot. Despre Ross Perot nu se ştie să fie membru în vreunul din aceste grupuri; a fost recomandat pentru CFR de către George Bush, dar nu apare pe lista membrilor; poate n-a acceptat el, poate nu l-au acceptat ei. Bush apare pe lista CFR-ului ca fost membru. Clinton însă este membru şi în CFR, şi în Comisia Trilaterală, şi în grupul Bilderberg şi este şi bursier Rhodes, şi francmason.
Va urma şi noul preşedinte al SUA, Obama, calea propusă de Trilaterală? Cu sigranţă că da.
postat de teodoraa in 2009-05-14 16:40

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s